Clipe terifiane la un carnaval din Argentina. Cel puţin 34 de oameni, majoritatea adolescenţi, au fost răniţi după ce scena pe care se aflau s-a prăbuşit.
Accidentul a avut loc în timpul unei parade. Oamenii cântau şi dansau în momentul în care scena pe care se aflau a cedat şi s-a prăbuşit câţiva metri, sub privirile îngrozite ale spectatorilor.
Citește și: Ce se schimbă pentru românii din Marea Britanie după Brexit
Zeci de oameni au căzut la pământ unii peste alţii, într-un nor de praf.
Echipele de salvare au transportat la spital 34 de tineri cu fracturi deschise la mâni şi picioare, fracturi de coloană şi alte răni. Autorităţile locale încearcă acum să afle cine este de vină pentru acest accident.