Biroul permanent județean al PSD Dolj a votat, sâmbătă, cu unanimitate de voturi susținerea candidaturii senatorului Claudiu Manda la alegerile europarlamentare, potrivit paginii de Facebook a filialei social-democrate.
De asemenea, Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene, a declarat public că își dorește să candideze și nu infirmă zvonurile apărute în presă conform cărora va fi cap de listă al PSD.
„BPJ al PSD Dolj, astăzi (sâmbătă – n.r.), 16 februarie 2019, în unanimitate, a votat candidatura domnului Claudiu Manda la alegerile europarlamentare”, arată social-democrații organizației pe Facebook.
Citește și: Europarlamentare 2019. Orban s-a răzgândit
De asemenea, ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb a declarat, vineri, că nu a fost luată încă o decizie cu privire la social-democratul care va deschide lista PSD la alegerile europarlamentare, însă a precizat că își dorește să candideze pentru un mandat în Parlamentul European.
Precizările Rovanei Plumb vin în contextul în care în spațiul public au apărut informații conform cărora aceasta ar deschide lista PSD la europarlamentare.
Despre lista PSD la alegerile pentru PE, vicepreședintele partidului Olguța Vasilescu afirma, la începutul acestei luni, că urmează să fie definitivată undeva în jurul datei de 15 martie. Aceasta a adăugat că PSD și ALDE vor merge categoric pe liste separate la alegerile europarlamantare.
Guvernul a adoptat, vineri, cadrul general al măsurilor și calendarul pentru europarlamentare, potrivit căruia termenul pentru depunere a candidaturilor la alegeri este până la data de 28 martie.