Marea Britanie nu este pregătită să se retragă din Uniunea Europeană pe 31 octombrie 2019. Iată ce arată un raport confidenţial elaborat de Guvernul Theresa May, informează cotidianul Financial Times citat de RFI.
Conform Financial Times, citat de Mediafax, Guvernul de la Londra are nevoie de şase-opt luni pentru a se asigura că industria farmaceutică aplică “aranjamentele adecvate pentru acumularea stocurilor necesare”.
Citește și: Firea zice ca Bucurestiul e in faliment, Clujul anunta ca are cel mai mare buget
În plus, sunt necesare “cel puţin patru-cinci luni” pentru îmbunătăţirea aranjamentelor comerciale care să permită tranzitul vamal şi să stimuleze companiile să se adapteze noilor reglementări post-Brexit.
Raportul confidenţial, elaborat pe 21 mai, arată că deşi departamentele guvernamentale au dispus deja 85 la sută din “planurile pentru un Brexit fără acord”, multe dintre acestea oferă “doar un nivel minim de capabilităţi”.
Ministerul britanic de Externe va avea nevoie de “cel puţin două luni” pentru a lua legătura cu cei peste un milion de cetăţeni britanici care locuiesc în alte state din cadrul Uniunii Europene pentru a-i pregăti pentru situaţia incertă referitoare la noul lor statut, se arată în document.
“Promisiunea lui Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din UE cu sau fără un acord Brexit pe 31 octombrie este subminată de un raport confidenţial care avertizează că ţara nu este încă pregătită de potenţialele efecte negative”, comentează cotidianul Financial Times.