PSD a decis cine merge la Bruxelles. Lista candidaților PSD la alegerile europarlamentare 2019

13

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat lista candidaților partidului la alegerile europarlamentare 2019.

Lista este deschisă de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. Ea este urmată de jurnalista Carmen Avram.

Pe listă se mai află Claudiu Manda, Chris Terhes, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Dragos Benea, Victor Negrescu, Andi Cristea, Natalia Intotero, Gabriela Zoană, Bianca Gavriliţă, Emilian Pavel, Doina Pană.

Lista va fi trimisă mâine la Biroul Electoral Central, a anunțat Liviu Dragnea, în prima apariţie publică a sa după problemele pe care le-a avut cu coloana şi pentru care a fost spitalizat.

Citește și: Sondaj Parlamentul European. Câte locuri obţine fiecare partid din România la alegerile din 26 mai

Termenul de depunere a candidaturilor expiră în 28 martie, la ora 24.00.

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit luni pentru a valida lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare.

Participarea lui Liviu Dragnea era incertă, în condiţiile în care, conform secretarului general Codrin Ştefănescu, el a fost din nou internat în spital sâmbătă seară, din cauza problemelelor la coloană.