Protest anunțat pentru duminică în Piața Victoriei, după ordonanțele lui Toader: Abrogați și apoi plecați!

38

Un protest este anunțat, pentru duminică seară, în Piața Victoriei, în contextul în care Guvernul a adoptat, marți, doua ordonanțe de urgență în domeniul Justiției, cu toate că niciuna dintre ele nu figura pe ordinea de zi a sedinței Executivului.

Organizatorii amintesc pe pagina de Facebook a evenimentului de postarea filosofului Mihai Sora de marți, potrivit căreia “dacă nici astăzi nu vedeți și nu înțelegeți, înseamnă că suntem pierduți, ca nație, pentru alte câteva decenii“.

Oameni buni, dacă nici astăzi, după ordonanța de urgență, nu vedeți – adica NU VEDEȚI! – spre ce ne îndreptăm, dacă nici astăzi nu înțelegeți – NU INȚELEGEȚI! – ce înseamnă și încotro ne duce subordonarea magistraților de către politicieni, înseamnă că suntem pierduți, ca nație, pentru alte câteva decenii. Noapte bună, România!“, a scris Mihai Sora pe Facebook.

Noi nu spunem noapte bună! Pentru că noi vedem și știm câtă dreptate are domnul Sora, în mesajul de mai sus. De aceea, noi ne vedem în Piața Victoriei. Ca să-i OPRIM. Și ca să putem spune, din nou, ‘Bună dimineața, România!’“, scriu organizatorii pe rețeaua de socializare.

Manifestarea este organizată de comunitățile Corupția Ucide, Geeks for Democracy, Inițiativa România și Rezistența.

Citește și: Vladimir Putin, ATAC direct la adresa României! Este pregătit să lovească țara noastră cu rachete, oficial!

De altfel, protestele au început chiar de marti seara: mai mulți manifestanți au mers în fața Ministerului Justiției, unde au protestat față de modificările Legilor Justiției și, la un moment dat, au dat cu ketchup pe pereții ministerului.

I-am stropit cu ketchup pentru că-și bat joc de noi“, a motivat Marian Ceaușescu, unul dintre protestatari.

Amintim că Guvernul a adoptat, marți, două ordonanțe de urgență în domeniul Justiției.

Pe prima dintre ele, privind procedura de selecție a procurorului european din partea României, o anunțase premierul Viorica Dăncila la începutul ședinței Executivului.

A doua, însa, a fost facută publică la finalul reuniunii de către ministrul Justiției, Tudorel Toader. Este vorba despre o ordonanță de urgență pentru modificarea Legilor Justiției și a unor regulamente privind admiterea la INM.

Iată și câteva reacții iscate de OUG anunțate de ministrul Justiției:

Magistrații critică OUG adoptată de Guvernul Dăncila: Justiția româna, în stare de dezastru, expusă unor experimente fără sfârșit

USR cere Avocatului Poporului să atace la CCR ordonanța pe Legile Justiției. Solicită și intervenția Comisiei Europene

Klaus Iohannis, despre modificarea Legilor Justiției: PSD a acționat din nou împotriva Justiției, statului de drept, a României și cetățenilor

Procurorul general avertizează: modificările la Legile Justiției pot crea blocaj instituțional, încalcă independența procurorilor, unele sunt neconstituționale

Dacian Ciolos le cere magistratilor să nu se lase intimidați și să vorbească. Ordonanța de astăzi întoarce România în anii 2000